Suntem parte din Viitorul Sportului Românesc

Articol semnat de Valentin Barna, președintele Asociației Tineri Pentru Unu, și Tudor Lazea, vicepreședinte și coordonator al Departamentului de Sport și Mișcare

La scurt timp după evenimentul de lansare al Asociației Tineri Pentru Unu, în cadrul căruia am vorbit și despre importanța sportului pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor, am fost invitați să ne implicăm în organizarea Conferinței Naționale „Viitorul Sportului Românesc - Direcții clare de acțiune pentru o societate sănătoasă”. Evenimentul a avut loc pe 27 mai 2026, la Palatul Parlamentului, și a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Sănătății, administrației publice locale, federațiilor sportive, precum și sportivi, profesori, părinți, experți și reprezentanți ai societății civile.

Pentru Asociația Tineri Pentru Unu, implicarea în acest eveniment a avut o semnificație aparte. Nu am fost acolo doar pentru a participa la o conferință și nici doar pentru a ocupa câteva locuri într-o sală din Palatul Parlamentului. Am fost implicați în organizare și am încercat să aducem în această discuție perspectiva tinerilor care fac sport și care cunosc, direct sau prin experiența colegilor lor, problemele sistemului sportiv.

O parte importantă a contribuției noastre a venit prin echipa de voluntari pe care am adus-o la eveniment. Aproape toți acești tineri fac sau au făcut sport de performanță. Vorbim despre experiențe diferite: fotbal, karate, atletism, înot, gimnastică, șah și tenis de masă. Pentru noi, faptul că o echipă de tineri care cunosc sportul din interior a fost prezentă la organizarea unui eveniment național dedicat viitorului sportului românesc a fost mai important decât pare la prima vedere.

Voluntarii noștri s-au implicat în partea logistică a evenimentului, de la pregătirea sălii și amplasarea materialelor până la montarea panourilor, a elementelor de semnalistică și a structurilor de prezentare. Au fost acolo înainte ca participanții să ajungă și au rămas până când sala a fost strânsă. A fost muncă de organizare, în sensul cel mai concret al cuvântului, făcută de niște tineri care, în paralel cu școala, studiile sau antrenamentele lor, au ales să își investească timpul într-un proiect despre viitorul sportului.

Am considerat important ca implicarea noastră să nu se oprească însă la partea logistică. În cadrul conferinței am avut și posibilitatea de a vorbi despre sportul de masă și despre modul în care politicile publice ar trebui să răspundă nevoilor reale ale copiilor și sportivilor.

În intervenția mea am pornit de la o nemulțumire pe care o am de ceva timp: în România, sportul este prea des tratat ca slogan de campanie și prea puțin ca politică publică. Ne amintim de sport atunci când apar rezultatele, când un sportiv câștigă o medalie sau când începe o campanie electorală. Mult mai rar discutăm despre ceea ce se întâmplă înainte ca acel copil să ajungă sportiv de performanță.

Un copil care vrea să facă sport are nevoie de un teren, o sală sau un bazin în care să se antreneze. Are nevoie de un profesor sau un antrenor bine pregătit. Are nevoie de acces la competiții și de posibilitatea de a progresa. Pe măsură ce nivelul de performanță crește, apar însă și alte nevoi: evaluări medicale, recuperare după accidentări, psihologie sportivă, nutriție, antrenamente personalizate și resurse financiare pentru echipamente, deplasări și competiții.

Toate acestea fac parte din același sistem. Nu putem vorbi serios despre performanță dacă privim separat infrastructura, sănătatea, educația și finanțarea.

De aceea, una dintre ideile pe care le-am susținut este necesitatea unei analize reale, făcute în teren, înainte de redactarea unei strategii naționale pentru sport. Nu cred că o asemenea strategie poate fi construită exclusiv în birourile instituțiilor centrale.

Ar trebui create echipe mixte, formate din foști sportivi de performanță, profesori de educație fizică și sport, specialiști în politici publice pentru tineret, psihologi și alți experți relevanți, care să lucreze împreună cu administrațiile locale. Aceste echipe ar trebui să evalueze situația concretă din fiecare regiune: ce infrastructură există, unde există potențial sportiv, ce cluburi funcționează, ce sporturi au tradiție într-o anumită comunitate, unde există copii care au nevoie de sprijin și unde infrastructura lipsește aproape complet.

Este esențial ca această analiză să pornească de jos în sus. România nu are aceleași probleme în fiecare județ și nici fiecare comunitate nu are nevoie de aceeași soluție. Într-un loc poate fi nevoie de infrastructură pentru atletism, în altul de bazine de înot, în altul de dezvoltarea cluburilor sportive școlare sau de susținerea unor discipline care au deja o tradiție locală.

Rolul administrației centrale ar trebui să fie acela de a construi cadrul în care aceste comunități să poată primi soluțiile potrivite. Un departament interministerial, coordonat la nivelul Guvernului și construit într-o manieră cât mai apolitică, ar putea integra perspectiva Agenției Naționale pentru Sport, a Ministerului Educației și Cercetării, a Ministerului Sănătății și a celorlalte instituții relevante. La nivel local, administrațiile, cluburile și comunitățile ar trebui să poată accesa variante diferite de intervenție, în funcție de nevoile identificate în teren.

O asemenea construcție ar avea nevoie de stabilitate politică. Din punctul nostru de vedere, o Strategie Națională pentru Sport ar trebui adoptată de Parlament și transformată într-un veritabil pact politic național. Sportul este prea important pentru dezvoltarea României pentru a depinde de schimbarea unui ministru, a unui guvern sau a unei majorități parlamentare.

A doua direcție pe care am susținut-o este legată de finanțare. Dacă vrem sport de performanță, trebuie să acceptăm că performanța costă. Nu este suficient să construim o sală și să îi spunem unui copil să se antreneze acolo. Un sportiv are nevoie de pregătire, echipament, nutriție, servicii medicale, recuperare, psihologie și, în funcție de disciplină și nivel, de un program de pregătire adaptat individual.

Sprijinul trebuie să existe atât pentru copiii aflați la început de drum, cât și pentru sportivii care au ajuns deja la nivel de performanță. Dacă intervenim doar la final, când un sportiv este deja foarte bun, pierdem foarte mulți copii care nu au avut resursele necesare pentru a ajunge până acolo.

În cele din urmă, propunerea pe care o considerăm esențială este elaborarea unei Strategii Naționale pentru Sport care să plece tocmai de la această realitate din teren. Strategia ar trebui să integreze sportul de masă și sportul de performanță într-un traseu coerent, de la primul contact al copilului cu sportul și până la nivelul la care poate ajunge să reprezinte România.

Conferința organizată la Palatul Parlamentului a fost importantă tocmai pentru că a adus în aceeași încăpere oameni care, de multe ori, discută despre aceste probleme separat. Organizatorii au pus în centrul evenimentului dezvoltarea sportului de masă, accesul copiilor la mișcare, implicarea familiei și legătura dintre școală, comunitate, federații și performanță. Au fost prezentate, de asemenea, direcții concrete pentru un program național și un parteneriat între Federația Națională a Părinților - Edupart și Federația Română de Atletism.

Pentru noi, însă, adevărata miză începe după conferință.

O sală plină la Palatul Parlamentului poate fi un semn bun. Poate arăta că există interes, că oamenii sunt dispuși să participe și că există încă suficientă energie pentru a vorbi despre schimbare. Nu poate însă înlocui munca din teren.

De aceea am vrut să fim implicați nu doar în discuție, ci și în organizare. Tinerii noștri voluntari au venit cu experiența lor din sport, iar noi am încercat să aducem în dezbatere o perspectivă care pornește de la realitatea copiilor și a comunităților.

Sportul românesc nu duce lipsă de oameni care să îi cunoască problemele. Avem sportivi, antrenori, profesori, părinți și specialiști care vorbesc de ani de zile despre ele. Ceea ce ne lipsește este un mecanism coerent prin care aceste experiențe să ajungă în politicile publice și să se transforme în decizii care pot fi urmărite și evaluate.

De aceea, atunci când spunem că politicienii trebuie să „coboare în teren”, nu este doar o formulă retorică. Este o invitație concretă la a vedea cum arată sportul dincolo de competițiile televizate și de podiumurile pe care le vedem după ce munca grea a fost deja făcută.

Un copil care se accidentează la antrenament are nevoie de un sistem medical care să îl poată ajuta. Un adolescent care începe să facă performanță are nevoie de nutriție și sprijin psihologic. Un părinte are nevoie să știe unde își poate duce copilul și ce costuri implică acel sport. Un antrenor are nevoie de condiții în care să își poată face meseria. Un club are nevoie de infrastructură și finanțare. Iar o administrație locală are nevoie de un cadru național care să îi permită să construiască soluții potrivite pentru propria comunitate.

Acesta este sistemul pe care trebuie să îl construim.

Pentru Asociația Tineri Pentru Unu, participarea la Conferința Națională „Viitorul Sportului Românesc” a fost o continuare firească a modului în care privim implicarea civică. Am venit cu tineri care fac sport, am contribuit la organizarea evenimentului și am participat la dezbaterea privind politicile publice care ar trebui să susțină sportul românesc. Credem că generația noastră nu trebuie să aștepte ca problemele să fie rezolvate de altcineva. Putem să participăm la discuții, să formulăm propuneri, să mergem în teren și să cerem administrației să construiască politici publice pornind de la realitate.

Conferința de la Palatul Parlamentului a fost un prim pas. Important este ca următorii pași să fie făcuți în comunități, în școli, în cluburi și în administrațiile locale, pentru că viitorul sportului românesc nu se decide doar în Parlament. Se construiește acolo unde un copil intră pentru prima dată într-o sală de sport, își pune echipamentul și începe antrenamentul.

De acolo trebuie să înceapă și politica publică.

← Înapoi la toate evenimentele